Povestea aceasta ne arata ce inseamna un prieten adevarat. Chiar daca esti intr-o situatie mai grea decat prietenul tau, poti continua sa fi un sprijin si un prieten adevarat pentru el. Cazul este unul real.
In salonul unui spital, erau internati doi barbati. In mijlocul salonului, era barbatul cu starea de sanatate cea mai grava. Omul era paralizat si nu se putea misca deloc, 24 de ore si 24 statea intins pe spate, in pat.
Colegul lui de salon, avea patul langa geam. Acesta avea apa la plamani si nu putea sa se ridice din pat, avea voie doar o ora pe zi sa se ridice in sezut, pe pat. In timpul acestei ore, pe care o avea, acest om a decis sa ii faca un bine colegului lui de salon.
In fiecare zi, in acea ora, omul acesta ii povestea colegului sau paralizat, care nu mai vazuse nimic din ceea ce era afara de cateva luni de zile.
Ii descria lacul de langa spital, ii povestea cum se plimba copii impreuna cu parintii, despre cat de frumos au inmugurit pomii, tot ceea ce era afara si ceea ce se schimbase in ultimele luni de zile.
Omul paralizat inchidea ochii, isi imagina toate aceste lucruri frumoase si spera sa se insanatoaseasca cat mai repede, pentru a putea privi toate aceste lucruri cu ochii lui.
Aceste ganduri ii dadeau putere si speranta de a se face bine cat mai repede.
Intr-o dimineata, asistenta a venit sa-i aduca apa omului care avea patul langa geam. Cand s-a apropiat de el, a observat ca nu mai respira. Omul murise in acea noapte.
In timp ce era scos din salon, colegul si prietenul lui paralizat, plangea si o ruga pe asistenta sa il mute pe el la geam, in locul prietenului sau.
Asistenta a incercat sa ii explice ca degeaba il muta la geam, el fiind paralizat, nu va putea sa se ridice si sa se uite afara.
Dupa multe insistente ale omului, asistenta a decis sa-l mute la geam, in locul unde statuse prietenul sau.
Cand a ramas singur in salon, chinuindu-se a reusit sa se ridice putin si sa se sprijine in cot, atat cat sa poata privi pe fereastra.
Cand a vazut ce se afla in curtea spitalului, a cazut pe spate si a chemat-o pe asistenta.
Cu lacrimi in ochi a intrebat-o pe asistenta : Doamna, de ce prietenul meu imi povestea despre cat de frumos este orasul, despre lacul care se poate vedea pe fereastra, despre copii si copacii inmuguriti ?
Tot ceea ce a vazut, era doar un mare zid. De ce mi-a spus toate aceste lucruri?
Drept raspuns, asistenta i-a spus: Prietenul tau nu a vazut nici macar acel zid, pentru ca era orb. Si-a dorit foarte mult sa iti dea speranta si incredere, ti-a povestiti lucruri pe care el doar si le imagina, incercand sa-ti creasca moralul, si-a neglijat boala lui cu speranta ca tu vei trai mai mult decat el.
Concluzia:
Chiar daca esti intr-o situatie dificila, treci printr-o problema, nu uita si de cei de langa tine.
Chiar si atunci cand esti intr-o furtuna mare, poti fi o sursa de speranta si motivatie pentru cel aflat la greu, langa tine.
Poveste preluata de la domnul pastor, Cristian Boariu
Link Youtube: AICI
