Biblia este cea mai raspandita carte din lume, fiind tradusa in aproximativ 1800 de limbi. Motive sa crezi in Biblie, sunt numeroase.
Aceasta carte sfanta este formata din doua mari capitole, vechiul testament si noul testament dar, toata biblia este alcatuita din 66 de carti.
Exista mai multe variante ale Bibliei, mai multe traduceri, fara a exista insa diferente majore in modul de intelegere al cuvantului lui Dumnezeu scris in aceasta carte.
Biblia este scrisa de oameni sau de Dumnezeu ?
2Petru 1:21. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt
2 Timotei 3:16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.
Sunt multe alte versete in Biblie, prin care Dumnezeu ne asigura ca nici un cuvant din Biblie nu a fost scris acolo din mintea omului, tot ceea ce se spune in Scriptura este cu folos pentru noi oamenii, pentru ca tot ceea ce scrie in ea, este cuvantul lui Dumnezeu pentru noi, invataturile si legile lui Dumnezeu pe care trebuie sa le urmam si sa le indeplinim.
Cele patru evanghelii din biblie au aceeasi esenta
In noul testament vom gasii patru evanghelii, dupa Matei, Marcu, Luca si Ioan.
Daca vei citii toate aceste evanghelii, desii au fost scrise de oameni diferiti, care au relatat viata lui Isus pe acest pamant, vei observa ca nu exista contraziceri, in esenta, toate cele patru evanghelii ne spun aceleasi lucruri, doar ca prin alte cuvinte.
Matei | Marcu | Luca | Ioan | |
Iisus s-a născut din Fecioara Maria | 1:18-25 | – | 1:27, 34 | – |
A fost născut în Betleem | 2:1 | – | 2:4 | – |
A crescut în Nazaret | 2:23 | 1:9, 24 | 2:51, 4:16 | 1:45, 46 |
A fost botezat de Ioan Botezătorul | 3:1-15 | 1:4-9 | 3:1-22 | – |
A făcut vindecări miraculoase | 4:24, etc. | 1:34, etc. | 4:40, etc. | 9:7 |
A mers pe apă | 14:25 | 6:48 | – | 6:19 |
A hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti |
14:7 | 6:38 | 9:13 | 6:9 |
I-a învăţat pe toti oamenii simpli | 5:1 | 4:25, 7:28 | 9:11 | 18:20 |
A petrecut timp cu cei marginalizaţi | 9:10, 21:31 | 2:15, 16 | 5:29, 7:29 | 8:3 |
A avut dispute cu marii preoti | 15:7 | 7:6 | 12:56 | 8:1-58 |
Preotii cei mari au complotat să-L omoare | 12:14 | 3:6 | 19:47 | 11:45-57 |
A fost dat pe mâna romanilor | 27:1, 2 | 15:1 | 23:1 | 18:28 |
A fost biciuit si batjocorit | 27:26 | 15:15 | – | 19:1 |
A fost rastignit pe cruce | 27:26-50 | 15:22-37 | 23:33-46 | 19:16-30 |
A fost îngropat într-un mormânt | 27:57-61 | 15:43-47 | 23:50-55 | 19:38-42 |
A înviat din morţi şi S-a arătat ucenicilor Săi |
28:1-20 | 16:1-20 | 24:1-53 | 20:1-31 |
Biblia ne invata sa facem doar lucruri bune – Oamenii ne-ar invata asta ?
Sa spunem ca Biblia ar fi fost scrisa de oameni, din propriul lor cuget, cu propriile lor idei.
Daca ar fi asa, apare urmatoarea intrebare : De ce Biblia ne invata doar lucruri bune, sa nu furam, sa nu mintim, sa nu preacurvim etc. ?
Va intreb, daca ar fi fost scrisa de oameni, ne-ar fi invatat doar lucruri bune sau … mai putin bune ? Nu poti spune ca unele pasaje ale Bibliei sunt adevarate si altele, asta chiar nu ar avea nicio logica.
Si totusi, Biblia este adevarata
In zilele noastre, avem Biblia in biblioteca, pe noptiera, pe telefon etc. dar asta nu ne ajuta cu nimic, atata timp cat nu o avem in suflet si in inima.